Articole

• EL/EA - perspectiva EQ
• Perceptia calitatii vietii
• Evaluează succesul
• Defineşte şi condu viaţa
• I.E. si viata de cuplu
• I.E. in ritm de Tai-Tai

Materiale

• Interviu Daniel Bichis
• EQ Day - brosura
• Testul BarOn EQi
• Demo Raport Resurse
• Formular de inscriere

Au mai ramas

27% din locurile
la conferinta si

4 locuri la
Workshopul Special



Percepţia asupra calităţii vieţii

În aceste zile pre-electorale şi care încep să aibă parfum de Crăciun, toată lumea vorbeşte despre fericire, satisfacţie, succes. Este o temă care captează atenţia, pe fondul marilor aşteptări pe care le avem unii de la ceilalţi. În corul acestor discuţii se distinge o voce aparte – anunţul referitor la EQ Day for Life – ziua în care dai viaţă inteligenţei emoţionale. Foarte mulţi sunt extrem de nerăbdători să-şi afle scorile la testul BarOn EQi, pentru a şti ce şanse de succes şi fericire au. Şi tot atât de mulţi sunt cei care de-abia aşteaptă să înveţe cum să se elibereze de sub controlul reacţiilor emoţionale şi să aducă mai multă fericire în viaţa personală şi profesională. Cu toţii ştiu deja ca organizatorii evenimentului, echipa Competent Consulting, a dovedit constant că, spre deosebire de politicieni, promite doar ce poate face şi face tot ceea ce a promis.

Pentru a vă da seama dacă este cazul să vă impacientaţi şi dvs., răspundeţi cu onestitate la următoarele întrebări:

  • Vă simţiţi frustrat/ă de diferenţa care există între ceea ce sunteţi, aveţi şi/sau faceţi şi ceea ce v-aţi dori?
  • Aveţi senzaţia că treceţi prin viaţă „pe pilot automat”, că alţii iau mereu decizii pentru dvs.?
  • Aveţi un domeniu al vieţii personale sau profesionale în care vă consideraţi neîmplinit/ă?
  • Vă treziţi în mod repetat prins/ă în aceleaşi capcane, repetând aceleaşi greşeli?
  • Vă lipseşte încrederea în sine şi claritatea în decizii?
  • Frica vă împiedică să acţionaţi la timp şi eficient?
  • V-aţi obişnuit să vă ignoraţi plăcerile şi nevoile, pentru că aşa v-au spus alţii?
  • Aveţi senzaţia că aveţi un potenţial pe care încă nu vi l-aţi putut exprima?
  • Viaţa dvs. pare o alternare continuă între frustrare şi disperare?
  • Aveţi impresia că trăiţi pentru a munci, nu că munciţi pentru a avea viaţa pe care o doriţi?

Dacă aţi răspuns DA la mai mult de 4 dintre întrebări, acest articol şi, mai ales, strategiile ce vor fi prezentate pe 17 octombrie 2007 la EQ Day for Life sunt extrem de importante pentru dvs.

În viaţa fiecăruia dintre noi există două căutări continue:

  • satisfacerea nevoilor, fie ele materiale, emoţionale, sociale, de dezvoltare personală,
  • exprimarea elementelor unice corporale, conceptuale sau caracteriale de care dispunem.

Satisfacerea unei nevoi este încununată de plăcere, a cărei intensitate şi durată depind de intensitatea nevoii, timpul scurs între conştientizarea şi satisfacerea ei, respectiv nivelul în ierarhia valorilor personale pe care îl ocupă acea nevoie. De exemplu, atunci când mâncăm pentru a ne susţine existenţa, plăcerea produsă de alimente depinde în primul rând de nivelul de foame, apoi de existenţa unei cantităţi suficiente pentru a ne sătura, şi doar în mică măsură de gustul sau aspectul lor. Din contră, „Mănânc, deci exist” este mai mult decât titlul unei emisiuni foarte apreciate – indică faptul că plăcerea unui gurmet vine din contactul multisenzorial cu alimentele, foamea sau cantitatea acestora contând extrem de puţin.

Indiferent însă de modul în care apare, plăcerea are caracter trecător – este gratificaţia pe care ne-o dă corpul pentru că am dat curs cererii sale de a-şi satisface nevoile. Pentru a simţi din nou plăcere, este necesară reapariţia nevoii şi satisfacerea ei. Omul modern şi-a perturbat în mare măsură acest proces, devenind dependent de plăcere. Dorinţa de a ne simţi bine ne face să inventăm nevoi ce nu există, doar pentru a „păcăli” corpul şi a-l face să dea drumul robinetului de dopamină (dacă este vorba despre nevoi fiziologice) sau de serotonină (dacă este vorba despre nevoi sociale).

În cazul în care amânăm satisfacerea nevoii, apare starea de frustrare, ce creşte cu cât nevoia este mai mare şi amânarea mai lungă. Frustrarea ne indică existenţa unor nevoi nesatisfăcute, spre care este important să ne îndreptăm atenţia. Prelungirea ei conduce la instalarea stresului, deoarece corpul se pregăteşte pentru acţiune, iar noi nu folosim resursele pe care ni le-a pus la dispoziţie. În plus, la nivelul creierului pot fi pertubate mecanismele de reglare a nivelului de „molecule ale plăcerii”, fapt care creează terenul pentru depresie şi tulburări psihosomatice (de ex. migrene persistente).

Ce-a de-a doua căutare despre care aminteam la început este dorinţa de exprimare a elementelor unice prezente în noi. Fiecare om are abilităţi care îl pot diferenţia de ceilalţi, însă care nu sunt valorificate datorită sistemului educaţional şi de selecţie profesională, centrate excesiv de mult pe abilităţile cognitive (măsurate de IQ şi cunoştinţele acumulate în şcoală). Atunci când ne putem îndrepta acţiunile spre exprimarea acestor abilităţi speciale, suntem conduşi de pasiune (care ia locul poftei) şi avem nevoie de susţinere şi feedback din partea celor din jur pentru a continua. Reuşita ne trezeşte o stare de fericire, ce este durabilă şi nu are nevoie de noi experienţe pentru a-şi spori nivelul. La nivelul creierului, fericirea conduce la menţinerea pe termen lung a unei anumite compoziţii de neurotrasmiţători, relativ stabilă faţă de efectele perturbatoare ale mediului.

Pentru a rezuma, putem spune că:

  • plăcerea apare prin satisfacerea nevoilor, adică prin extragerea din exterior a unor resurse (alimente, recunoaştere, susţinere, dragoste, apreciere), în vreme ce
  • fericirea apare prin exprimarea potenţialului propriu, adică prin împărtăşirea cu ceilalţi a unor caracteristici (abilităţi, talente, trăiri) foarte personale.

Ne place să primim ce avem nevoie, dar suntem fericiţi atunci când putem oferi ceea ce există în noi.

Calitatea vieţii unei persoane depinde de existenţa simultană a plăcerii şi fericirii. Proporţiile pot varia dar, pentru a ne declara mulţumiţi de viaţă, esenţială este coexistenţa lor. Iar prin dezvoltarea inteligenţei emoţionale ne sporim simultan atât plăcerea de a trăi, cât şi bucuria de a ne împlini. Acesta este motivul pentru care dr. Reuven BarOn, creatorul testului EQi, primul test validat ştiinţific ce măsoară competenţele de inteligenţă emoţională, a inclus fericirea printre elementele măsurate. Iar participanţii la EQ Day for Life – ziua în care dai viaţă inteligenţei emoţionale – vor fi primii români care nu doar îşi măsoară şansele de succes şi fericire, ci şi învaţă cum să şi le valorifice şi să le sporească. Prntr-o combinaţie eficientă de mini-prezentări şi training experienţial interactiv, specialişti în domeniul EQ din Marea Britanie şi România vă ajută să:

  • vă creşteţi autocunoaşterea şi autocontrolul emoţional,
  • identificaţi domeniile vieţii care vă solicită excesiv, fără a vă aduce satisfacţiile dorite,
  • vă redefiniţi viaţa, astfel încât să beneficiaţi de mai multă plăcere şi împlinire,
  • vă recâştigaţi echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală,
  • identificaţi şi vă schimbaţi comportamentele de autosabotare,
  • vă sporiţi semnificativ nivelul încrederii în sine,
  • îmbunătăţiţi calitatea relaţiile pe care le aveţi cu ceilalţi,
  • vă concentraţi pe ceea ce este cu adevărat important pentru dvs. şi vă asigură succes şi împlinire,
  • vă creşteţi calitatea generală a vieţii.

Şi pentru că de-abia aşteptaţi să puteţi profita şi dvs. de toate aceste beneficii, faceţi click pe linkul următor, ca să aflaţi detalii privind programul EQ Day for Life şi modalităţile de înscriere. Daţi viaţă inteligenţei emoţionale, pentru a vă bucura de mai mult succes şi fericire!