Articole

• EL/EA - perspectiva EQ
• Perceptia calitatii vietii
• Evaluează succesul
• Defineşte şi condu viaţa
• I.E. si viata de cuplu
• I.E. in ritm de Tai-Tai

Materiale

• Interviu Daniel Bichis
• EQ Day - brosura
• Testul BarOn EQi
• Demo Raport Resurse
• Formular de inscriere

Au mai ramas

27% din locurile
la conferinta si

4 locuri la
Workshopul Special



Capacitatea de a-ţi defini şi conduce viaţa

Un studiu al companiei Neogen releva faptul că, în mare majoritate (68%), românii îi consideră cei mai fericiţi pe cei care au propria afacere. Aparent, acest lucru intră în contradicţie cu aspra realitate a faptului că din 700.000 de firme înscrise la Registrul Comerţului în 2005, în 2006 mai activau doar 300.000. Sau cu faptul că pe plan mondial averea ori poziţia socială nu sunt corelate cu nivelul de fericire. De fapt, românii intuiesc efectul hotărâtor pe care inteligenţa emoţională crescută de care are nevoie un întreprinzător îl are asupra şanselor sale de succes şi fericire. Evaluaţi-vă potenţialul de a vă lua în mâini propria viaţă pe baza mini-chestionarului din acest articol. În funcţie de rezultat, folosiţi ocazia oferită pe 17 octombrie 2007 de EQ Day for Life – ziua în care dai viaţă inteligenţei emoţionale, pentru a vă maximiza capacitatea de a vă defini şi conduce propria viaţă.

Tranziţiile percepţiilor despre succes

Efectele tranziţiei se simt şi în modelul pe care şi-l fac românii despre modul în care se pot simţi fericiţi şi împliniţi. Cu 17 ani în urmă, predomina o atitudine reactivă: fericirea însemna stabilitatea slujbei la stat, posibilitatea unor mici aranjamente prin care să-ţi rotunjeşti veniturile, eventual moştenirile sau câştigurile la loto prin care să-ţi sporeşti brusc nivelul de trai. Au urmat apoi diferite alte modele de acces la fericire:

  • să ai relaţii pe baza cărora să obţii contracte „grase”,
  • să te inscrii cât mai rapid în scheme de tip piramidal sau de MLM,
  • să lucrezi în străinătate,
  • să fii artist sau sportiv de succes.

Un studiu online efectuat de compania Neogen pe mai bine de 7.200 de persoane din întreaga ţară arată însă că lucrurile s-au schimbat profund: „să reuşeşti pe cont propriu” este acum modelul a mai bine de 68% dintre respondenţi, urmat de viaţa de artist (16%), munca în străinătate (8%) şi slujba la o companie privată (3%). Este vorba de apariţia unei atitudini pro-active, a disponibilităţii crescute de asumare a riscurilor legate de activitatea dusă pe cont propriu.

Echilibrul fericit

Elementul comun al acestor modele este de fapt nevoia de echilibru între viaţa profesională şi cea personală, căreia societatea nu i-a putut oferi un răspuns adecvat. Nivelul redus al veniturilor a menţinut mult timp România în zona ţărilor în care „banii nu aduc fericirea, dar o finanţează”. Apariţia unei clase de mijloc tot mai stabile din punct de vedere financiar schimbă profund situaţia. Ieşiţi din zona în care trebuia să funcţioneze în regim de avarie şi să aloce peste 2/3 din venituri cheltuielilor de întreţinere şi hrană, tot mai mulţi români îşi schimbă ierarhia de valori, convingerile şi atitudinea. Obiectivul este uşor redefinit: valorificarea cât mai bună în plan profesional a potenţialului propriu, pentru asigurarea libertăţii de a-ţi susţine preferinţele în planul vieţii personale. Or, modelele prezentate în mass media, precum şi rezultatele studiului „Inteligenţa emoţională la locul de muncă – 2007” realizat de Competent Consulting, indică faptul că antrerprenorii sunt cei mai puţin stresaţi români, caracterizaţi de niveluri extrem de ridicate de optimism şi încredere în sine. Ei par a fi găsit formula echilibrului dintre muncă şi viaţă, reţeta fericirii.

Ce şanse de succes şi împlinire aveţi?

Vă propunem un scurt exerciţiu de autoevaluare. Alegeţi dintre variantele de răspuns la următoarele 5 întrebări pe cea care vi se potriveşte cel mai bine:

  1. Ce domeniu vi se pare cel mai important pentru a fi fericit/ă:
    a. propria sănătate,
    b. viaţa de familie,
    c. cariera profesională,
    d. nu am nicio preferinţă, reacţionez mereu în funcţie de situaţie.
  2. Care dintre problemele actuale ale României o consideraţi ca fiind cea mai importantă:
    a. situaţia din agricultură,
    b. sistemul de pensii,
    c. politicile din domeniul educaţiei şi al combaterii corupţiei,
    d. politicile din domeniul dezvoltării infrastructurii, educaţiei şi reducerii infracţionalităţii.
  3. Consideraţi că în prezent:
    a. trăiţi mai prost decât cu un an în urmă,
    b. trăiţi la fel ca acum un an,
    c. trăiţi ceva mai bine decât cu un an în urmă,
    d. trăiţi cu mult mai bine decât acum un an.
  4. Dacă aţi avea probleme, la câte dintre situaţiile sau instituţiile următoare consideraţi că v-aţi putea baza pe sprijinul unor persoane cunoscute: probleme de sănătate, tribunal, primărie, poliţie, obţinerea unui credit, obţinerea unei slujbe, încheierea unei afaceri, plecarea în străinătate, instituţiile judeţene:
    a. peste 7,
    b. 5-6,
    c. 3-4,
    d. 1-2.
  5. Consideraţi că în anul 2008:
    a. veţi trăi mai prost decât în 2007,
    b. veţi trăi la fel ca în prezent,
    c. veţi trăi ceva mai bine decât în prezent,
    d. veţi trăi cu mult mai bine decât în acest an.

Interpretarea rezultatelor

Chestionarul este inspirat de rezultatele Barometrului de Opinie 2007 efectuat de Fundaţia Soros România, care a evaluat nivelul de satisfacţie la nivel naţional. În funcţie de variantele de răspuns alese, vă puteţi încadra într-unul dintre următoarele patru profiluri identificate de sociologul Dumitru Sandu:

  • persoană nefericită, cu şanse reduse de succes şi împlinire, caracterizată de răspunsurile 1a, 2b, 3a, 4d, 5a; în acest caz, aveţi mare nevoie de o reevaluare a întregii vieţi, să ieşiţi din izolare şi să acceptaţi efectuarea unei serii de schimbări în plan profesional;
  • persoană nemulţumită, cu şanse moderate de succes şi împlinire, caracterizată de răspunsurile 1a, 2b, 3a, 4c, 5b; înseamnă că faceţi parte din grupul cel mai numeros de români (circa 50%) care încă îşi caută o direcţie în viaţă şi oscilează între atitudinea reactivă (aştept să-mi rezolve alţii problemele) şi cea pro-activă (îmi iau inima în dinţi şi fac schimbările necesare); v-aţi găsit în familie un refugiu, care vă asigură un anumit tip de satisfacţie, dar
  • persoană mulţumită, cu şanse destul de mari de succes şi împlinire, caracterizată de răspunsurile 1d, 2d, 3c, 4b, 5d; pentru dvs. lucrurile încep să se aranjeze – este important să continuaţi şi să vă dezvoltaţi atât în plan profesional, cât şi social; pe măsură ce vă dezvoltaţi încrederea în dvs. şi în cei din jur, veţi putea să vă asumaţi tot mai mult riscurile legate de dezvoltarea unei afaceri sau activităţi pe cont propriu;
  • persoană fericită, cu şanse maxime de succes şi împlinire, caracterizată de răspunsurile 1c, 2c, 3d, 4a, 5c sau d; felicitări – faceţi parte dintre cei circa 3% dintre români care nu doar au găsit, ci şi aplică constant reţeta fericirii; vegheaţi în special la păstrarea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea familială, deoarece tendinţa de a pune cariera pe primul plan poate să vă joace feste; descoperiţi ce anume vă pasioneză, ce vă face plăcere chiar fără să vă aducă bani, şi alocaţi suficient timp pentru satisfacerea acestor nevoi.

Cum îmi pot spori şansele de succes şi împlinire

În cazul în care profilul dvs. corespunde celui al unei persoane nefericite sau nemulţumite, aveţi nevoie de sprijin pentru a produce o schimbare majoră în propria viaţă. Un test de inteligenţă emoţională de genul celui care va fi oferit pe 17 octombrie 2007 participanţilor la EQ Day for Life vă poate indica atât calităţile pe care vă puteţi baza, cât şi domeniile pe care le puteţi dezvolta pentru a vă spori semnificativ şansele de reuşită personală şi profesională. Iar exerciţiile şi tehnicile de autocontrol emoţional şi de gestionare a stresului ce vor fi prezentate vă vor ajuta să vă eliberaţi de limitările actuale şi să aveţi capacitatea de a vă asigura venituri mai mari, o familie mai fericită, o sănătate mai bună.

Pentru persoanele mulţumite de viaţa lor actuală, poate fi interesantă participarea atât la conferinţa EQ Day for Life, cât şi la workshopul special Inteligenţa Emoţională a Liderilor, susţinut de Dorothy Spry, consilier de carieră la Carrer Performance din Marea Britanie. Acest workshop va scoate în evidenţă calităţile şi limitările dvs. în privinţa capacităţii de a prelua iniţiativa şi a vă dezvolta o activitate proprie. Prin elaborarea unui Plan de Dezvoltare Personală, participanţii îşi vor structura acţiunile viitoare, astfel încât să-şi crească semnificativ şansele de dezvoltare a veniturilor, în condiţiile reducerii nivelului de stres şi epuizare profesională.

Iar pentru persoanele fericite, workshopul special Inteligenţa Emoţională a Liderilor este ocazia ideală pentru stabilizarea echilibrului dintre muncă şi viaţă, pentru identificarea valorilor şi pasiunilor proprii, care să vă susţină creşterea continuă a calităţii vieţii. Raportul de Leadership al testului EQi este special conceput pentru a permite identificarea de noi şi noi surse de satisfacţie, obţinerea unui raport optim dintre viaţa profesională şi cea personală şi crearea resurselor necesare pentru exprimare întregului potenţial de care dispuneţi.

Deviza Competent Consulting, organizatoarea acestor evenimente, este „succesul dumneavoastră este profesia noastră”. Iar EQ Day for Life va fi ocazia perfectă pentru a descoperi că acesta nu este doar un slogan, ci o misiune cu adevărat asumată. Afirmaţia este confirmată de sutele de cursaţi care au beneficiat de-a lungul anilor de sprijinul Competent Consulting în vederea dezvoltării capacităţii de a-şi defini şi conduce propria viaţă.